„subiectul LSRS Olanda este intotdeauna unul sensibil si plin de incarcatura emotionala pentru mine.”

  1. Ai devenit voluntar LSRS in urma cu aproape 2 ani. Cum crezi ca LSRS Olanda te-a ajutat sa te dezvolti personal pe parcursul timpului ?

Deja au trecut 2 ani? Nici nu-ti dai seama cand trece timpul atunci cand faci ceva cu pasiune si investesti tot ce ai mai bun. Am invatat atat de multe si am crescut atat de frumos alaturi de LSRS Olanda incat nici nu stiu cu ce sa incep. Am invatat de la skill-uri de social media si branding pe care le-am deprins lucrand in departamentul de comunicare, cum sa organizezi un proiect de la cap la coada, cum sa trimiti un email unui sponsor pana la cum sa faci networking la un eveniment. Pe langa toate astea, m-am descoperit pe mine, la ce am de lucrat, ce apreciaza oamenii la mine si ce ar trebui sa valorific mai mult. Invat zi de zi despre cum sa relationezi si sa motivezi echipa, cum sa ma descurc in momente de maxim stres in care trebuie sa iau o decizie, cum sa diferentiez viata personala de cea “profesionala”. Invat foarte multe, zi de zi, de aceea nici nu am un raspuns bine structurat. Subiectul LSRS Olanda este intotdeauna unul sensibil si plin de incarcatura emotionala pentru mine.

2. Ai contribuit cu mult drag si entuziasm la multe din evenimentele marca LSRS Olanda. Care este proiectul care ti-a mers la suflet si pe care l-ai repeta cu prima ocazie?

Primul care mi-a venit in minte este “Kitsch Party” pentru ca este primul proiect in care am fost project manager. Atunci mi-am dat seama cat de mult imi place pozitia de leader si a fost o provocare pentru mine sa il duc la bun sfarsit. A fost primul proiect de acest gen in LSRS Olanda. Trebuie totusi sa mentionez, ca in momentul de fata am un alt proiect personal pe care l-am gandit si implementat pentru echipa care imi este mult mai aproape de suflet. Se numeste SpeedWorkshop si este un proiect intern, in care fiecare membru este pus atat in pozitia de profesor cat si in cea de participant in workshop-urile tinute de colegi. Ne cunoastem, ne depasim limitele si descoperim cate avem de invatat unii de la ceilalti.

  1. Cu totii stim ca viata ca student in strainatate nu e intotdeauna roz. Care este reteta ta ideala pentru momentele mai putin placute din viata unui student departe de casa ?

Nu stiu daca este o reteta ideala valabila pentru toata lumea, dar stiu ca ce ma ajuta pe mine este sa petrec timp cu oameni foarte apropiati de sufletul si de cultura mea. Romani, oameni din LSRS, cu care impartasesc foarte multe idei si obiceiuri.

  1. Una din pasiunile tale care se imbina armonios cu departamentul de comunicare este ‘social media’. Dupa parerea ta, care este un trend al anului 2019, din social media care merita sa fie apreciat ?

Nu l-as categoriza la “trenduri 2019” dar Instagramul este cu siguranta platforma de social media care devine din ce in ce mai populara. Foarte multe optiuni noi, interesante si foarte usor de integrat in orice tip de content, cum ar fi poll-urile, optiunea de a pune intrebari, live-uri, ratings. Foarte usor de folosit si iti da ocazia sa expui orice tip de content iti doresti, formal sau informal, intr-o maniera foarte catchy si interactiva.

  1. In final, ai putea sa ne recomanzi o doza de inspiratie pentru tine ? Un blog, podcast sau o carte care te influenteaza pozitiv in fiecare zi ?

Aici m-ati gasit acasa, pentru ascult destul de multe podcast-uri. Sunt un mare fan al stand up-ului romanesc, asa ca sunt la zi cu toate podcast-urile comediantilor, din care chiar ai cateva de invatat sau daca nu, e doar fun sa le lasi pe fundal cat pregatesti micul dejun sau cina. Recomand podcast-urile Andreei Esca, emisiunile lui Razvan Exarhu, emisiunea “Oameni de colectie” de la Digi, precum si toate emisiunile cu Dobrovolschi de la Guerilla.