213

Numele meu este Ana-Maria Tudorache şi în prezent sunt studentă la Universitatea din Amsterdam, specializarea Ştiinţele Comunicării. Încă nu îmi vine să cred că acest lucru chiar s-a întâmplat şi de fiecare dată când cineva mă întreabă la ce facultate sunt, îmi trec prin minte toate lucrurile pe care le-am făcut pentru a ajunge aici. Mi-am droit dintotdeauna să studiez în străinătate, chiar dacă iniţial, Olanda nu s-a numărat printre ţările în care aş fi vrut să mă mut. Şi iată că aşa a fost să fie, iar eu sunt aici, departe de casă, de şase luni, într-o ţară cel puţin interesantă şi frumoasă.

Viaţa unui boboc în Olanda, prin ochii mei, la şase luni de la mutare, este încă un carusel de emoţii. Prima oară când am ajuns aici m-a surprins faptul că oamenii sunt destul de reci. La fel şi campusul facultăţii în care mă aflam atunci. Chiar îmi amintesc că i-am răspuns tatei la întrebarea “E, cum ţi se pare?” cu “Mi se pare rece atmosfera.” Lucrurile s-au schimbat puţin când am schimbat peisajul şi am ajuns în campusul în care urma să am cursurile, căci la prima întâlnire eram în campusul “oamenilor super deştepţi”, aşa cum îi numesc eu pe cei de la informatică, matematică, şi toate ştiinţele exacte. Însă, oamenii sunt într-adevăr reci, fiecare îşi vede de treaba lui, iar prieteniile, cel puţin cu olandezii, sunt doar la suprafaţă. Nu te aştepta să legi o prietenie cu un olandez la nivelul la care ai face-o cu un român la Untold, pentru că pur şi simplu nu poţi. Tind să cred că trebuie să laşi să treacă unul-doi-trei ani că să poţi într-adevăr să ai o legătură cu olandezii. Dar, în afară de asta, sunt oameni cool, relaxaţi şi veseli şi te ajută atunci când ai nevoie (adică cel mai probabil atunci când te pierzi). De asemenea, m-am lovit de nişte reguli foarte stricte în ceea ce priveşte absenţele sau printarea biletului de grup pentru tren, care mi-a devenit cel mai bun prieten când vine vorba să vizitez şi alte oraşe. Flexibilitatea nu e chiar punctul lor forte. În schimb, punctualitatea da. Şi asta îmi place mult.

De Amsterdam m-a îndrăgostit. Căsuţe în linie, fiecare cu povestea ei, canale oriunde vezi cu ochii (oraşul este supranumit şi “Veneţia din Nord” datorită acestora), străduţe pietruite pe care vrei să te pierzi, şi bineînţeles, biciclete—o multitudine de biciclete. Un lucru care m-a surprins şi care m-a făcut să îmi petrec o după-amiază întreagă acolo este Oosterpark, unde te poţi bucura de cântecul vesel al papagalilor coloraţi, ce îşi duc fericiţi viaţă în copaci.

Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte viaţa unui boboc în Olanda, primele lucruri care îmi trec prin minte sunt: bicicleta, Albert Heijn (lanţul de magazine de la ei, un fel de Mega Image al nostru), canale, poduri, bilet de grup, lalele care mai de care mai colorate, stroopwafels—care sunt desertul lor naţional şi sunt tare bune, străduţe pietruite, căsuţe aliniate cu o arhitectură superbă şi, nu în ultimul rând, plăcerea pe care o ai de fiecare dată când descoperi un loc nou.

Totul este greu la început, dar cu alegerile corecte, spirit de aventură, optimism şi zâmbete în fiecare zi, viaţa unui boboc în Ţările de Jos este una interesantă, amuzantă şi frumoasă, iar caruselul de emoţii în care intri atunci când faci acest pas se transformă încet, încet, într-unul din care nu ai mai vrea să te dai jos.